La revedere!

Ai plecat. Nici măcar nu te-ai uitat în urma ta. Şi pentru ce? Pentru un moft de-al tău, pentru un act de gelozie absolut nejustificat? Atât sunt eu pentru tine? Ce motiv penibil. Mă faci să râd. Râd de durerea mea, de lipsa ta. Ştiam că nu o să ţină la nesfârşit, că "Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi" nu era valabil în cazul nostru, dar nu vroiam acum, nu acum. Aveam nevoie de tine. Şi tu.. Şi tu ce-ai făcut? Crezi că dacă aduni un măr şi o cireaşă afli răspunsul la frământarile tale? Răspunsul eram eu. Eu, cea care a fost mereu lângă tine şi te-a făcut fericit. Tu nu ai vrut să crezi că tu întradevăr însemni ceva pentru mine. Eu am crezut că însemn. Şi sincer.. îmi pare rău. Îmi pare rău că am pus sentimente, îmi pare rău că te-am iubit, îmi pare rău că am avut încredere în tine. Tu nu ai avut deloc încredere. Şi mai spuneai că sunt cea mai importantă. Hai să fim serioşi! Ştiam prea bine care mi-e locul. Dar chiar şi cu acest loc ultim, credeam că sunt importantă, credeam că mă iubeşti. Să ştii şi tu - când iubeşti nu renunţi la persoana respectivă în 3,7 secunde. Nu se face aşa.

Ştiu că o să mă contactezi.. mai devreme sau mai târziu. O să realizezi că ai greşit, că eu nu am minţit, că nu te-am înşelat...Şi o să regreţi amarnic decizia ta.

La revedere!