2 copii.. III

Se pare că m-am înşelat..nu era totul pierdut.
Ne-am întâlnit într-o zi la şcoală, iar acea zi avea să schimbe rutina zilnică..
-Salut,Claudia! Ce faci?
-Bună! Bine, mă duc până la magazin. Tu ce faci?
-Bine..pe aici.. Mi-era dor de tine..
Şi m-a strâns în braţe. Simţeam că respiraţia mi se opreşte, dar în acelaşi timp emoţiile mă cuprindeau. Aveam un gol în stomac, nu ştiam ce se întâmplă..de ce?..cum?..eram confuză..
-Claudia, chiar te iubesc! Îmi pare rău..îmi pare rău pentru lunile trecute..
Declaraţia lui m-a lăsat fără cuvinte, nu ştiam ce să spun, ce să fac.. Credeam că totul e pierdut, că nu are cum să mă mai iubească..
-Aş vrea să mergem la o plimbare după ore. Ai vrea?..
- …
- Claudia, ai vrea?
- Îîî..da..da aş vrea.
Şi chiar vroiam..aş putea spune că în momentul respectiv eram traumatizată, dar în sensul pozitiv..nu mă aşteptam la aşa ceva..
-Bine, atunci ne vedem după ore. Te aştept în faţa şcolii. Ieşi la 1, nu?
-Da..
Îmi ştia şi orarul. Din câte îmi amintesc nu i-am zis niciodată orarul meu..sau măcar ora la care ies. Probabil s-a interesat la Ştefan..
Şi a plecat.
Am mai avut 3 ore de şcoală, după care am ieşit.

Mă aştepta în faţa şcolii .. aşa cum a spus. La vederea lui tremuram toată, aveam un gol în stomac .. stare obişnuită pentru o îndrăgostită .. nu pentru mine. Nu-l mai iubeam .. îl simpatizam. Da, îl plăceam, nu am putut să-l uit complet, nu-mi era indiferent, dar cred că-l plăceam mai mult ca amici..
M-am dus la el..
-Bună, Claudia! Îmi pare bine că ai venit..

-Bună..da..
-Şi ce mai faci? Nu am mai vorbit aşa mult în ultimul timp..
-Păi..cu şcoala..nimic special. Tu?
-La fel..şi..şi mă gândeam la tine. Ştii..m-am gândit la ceea ce vreau. Trebuia să-ţi zic mai devreme, dar ce ţi-am zis în pauză..chiar e adevărat..chiar te iubesc..
-Îîî..
-Sper că nu e prea târziu, sper că nu te-am pierdut..
-Aha..

Am plecat.

Am mers în parc .. era o zi perfectă de petrecut afară, era cald .. dar nu o căldură sufocantă.

Am vorbit.. parcă eram noi.. cei de la inceput, 2 îndrăgostiţi. Dar nu..nu se poate.. «noi îndrăgostiţi ?» ..adică eu iar îndrăgostită?..Iar să-l iubesc? De fapt .. să fim sinceri .. nu l-am uitat niciodată .. nu am putut .. a fost mereu în mintea mea. Mi-era teamă să mă îndrăgostesc iar, să mă comport prosteşte .. să fiu un copil. Nu vroiam asta. Mi-era frică de posibilitatea unei relaţii, cum şi lui îi era până atunci.
Am stat de vorbă, îmi făcea plăcere să vorbim..mereu ne simţeam bine împreună.

M-a condus până acasă. Nu stăteam departe de parcul acela.
-Pa pa, Claudia! Sper să te mai gândeşti..

-Da. Pa pa!
Am plecat.

A rămas să mă privească cum intru în bloc.

Şi da .. m-am gândit, dar nu am stat cu lunile cum a stat el .. O noapte a fost de ajuns..
6 :30 .. M-am trezit .. alarma suna în neştire .. trebuia să mă pregătesc de şcoală.

Mă aştepta chiar la intrare..
-Neaţa,Claudia! Ce faci?
-Neaţa,Bogdan! Bine, la şcoală. Tu?
-La fel…Te-ai mai gândit?..
-Da,m-am gândit..Şi da..aş vrea..
-Te iubesc !..
-Bogdan .. şi eu..
Am plecat. Se sunase de intrare..