-Neaţa, mami!
-Neaţa! Aşează-te la masă.
Aaa.. era să uit. Ai primit o scrisoare. E pe măsuţa de pe hol.
-Da? De la cine?
-Nu ştiu..
-Bine, bine. O citesc mai încolo...
"Scumpa mea,
Îmi pare rău că nu am luat legătura cu tine în tot acest timp. Nu am găsit cuvintele, poate chiar scuzele potrivite. Ştiu că nu ţi-a făcut plăcere plecarea mea neanunţată, dar sper că acel bilet de adio a însemnat ceva, deşi tot vinovat sunt că am procedat în acest mod josnic. Îmi pare rău. Altceva nu ştiu ce să spun. Scuzele nu sunt de ajuns, dar..
Sper că m-ai iertat în aceşti 2 ani. Şi, de asemenea, sper că încă mai ţii la mine, deşi sunt conştient că nu merit iubirea ta.. nu am meritat-o niciodată. Te-am părăsit fără să-ţi spun două vorbe măcar. Sper să mă înţelegi. Mi-era frică.. frică de necunoscut. Nu vroiam să te rănesc.. Credeam că plecarea mea va fi decizia cea mai înţeleaptă. Nu credeam că o să ai de suferit..
Nici nu ştiu.. dar.. dacă ai vrea să ne vedem.. o să te aştept la locul nostru, duminică la asfinţit.
Sper să vii, deşi.. "
El? Nu.. nu se poate. Cum?..
Am izbucnit în plâns. Nu credeam că o să mai aud vreodată ceva de el. A plecat fără să-mi spună ceva.
Plecarea lui anunţată printr-un bileţel. Ce patetic! Un bilet..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu